Proiectul SOLIDAR – Acordarea subvenției pentru absolvenții cursului de calificare „lucrător în cultura plantelor”

antet-solidar
Solidar

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în Oameni!

Titlul Proiectului: SOLIDAR – recunoaştere şi demnitate pe piaţa muncii din Regiunea Sud Muntenia

Anunț privind acordarea subvenției pentru absolvenții cursului de calificare „lucrător în cultura plantelor”

În perioada 29.04.2015 – 29.07.2015, în comuna Bordușani, județul Ialomița, s-a desfășurat cursul de calificare, nivel I, „lucrător in cultura plantelor”, în urma căruia un număr de 26 de persoane au obținut diploma de calificare pentru această ocupație.

Având în vedere prevederile Regulamentului de acordare a subvenţiilor nr.1 din 07.11.2014 pentru persoanele participante la cursurile de calificare organizate în cadrul proiectului „Solidar – recunoaștere si demnitate pe piața muncii din Regiunea Sud-Muntenia”, Contract de finanțare POSDRU/118/6.2/G/124561, absolvenții acestui curs vor beneficia de o subvenție în valoare de 1974 lei, care le va fi înmânată în data de 15.09.2015.

Lista absolvenților cursului de calificare „lucrător în cultura plantelor”, care vor beneficia de subvenție:

  1. BUJOR NICOLETA
  2. DOBRE NICULINA
  3. FIDOT PAULA ELENA
  4. GOGONEA DORU
  5. GURAU ELENA
  6. IONITA DANIEL
  7. IORDACHE LAURA
  8. LUTA CAMELIA
  9. MERCAN MIRELA ELENA
  10. MIHAI MARIANA
  11. MIHAI NELA
  12. MIHAI TALIDA GABRIELA
  13. OANCEA MADALINA LENUTA
  14. OPREA AURICA
  15. OPREA NADIA
  16. OPREA VALENTE MARIAN
  17. PALICIU DANIELA
  18. PANAIT ELENA LUMINITA
  19. POSTOLACHE COSTEL
  20. RADICOF ANGHELUSA GEORGIANA
  21. SIMA FLORICA
  22. SIMA OLGUTA
  23. SIMA OLIMPIA
  24. URSU EMILIA DANIELA
  25. VASILE LENUTA
  26. VLASCEANU OLIMPIA