Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în Oameni!
Titlul Proiectului: SOLIDAR – recunoaştere şi demnitate pe piaţa muncii din Regiunea Sud Muntenia
Comunicat de presă privind organizarea Bursei Locurilor de Muncă pentru Persoane Vulnerabile
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa, în parteneriat cu Asociația Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale (CRIPS) București, organizează miercuri, 29 aprilie 2015, Bursa Locurilor de Muncă pentru Persoane Vulnerabile.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 10,00, la Restaurantul STIMEX, situat in municipiul Fetești, str. Călărași, nr. 509, județul Ialomița.
Sunt invitați să participe peste 15 operatori economici, care să își prezinte, în cadrul acțiunii, oferta de locuri de muncă disponibilă pentru această categorie de persoane. Totodată, sunt așteptate să participe aproximativ 80 de persoane, aparținând grupului țintă al proiectului – persoane de etnie roma, familii monoparentale și familii cu mai mult de 2 copii, aflate în căutarea unui loc de muncă.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului: “SOLIDAR – Recunoaştere şi demnitate pe piaţa muncii din Regiunea Sud – Muntenia”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2 – „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.
Proiectul îşi propune să faciliteze accesul pe piaţa muncii pentru persoanele aflate în dificultate (romi, persoane provenind din familii monoparentale, familii cu mai mult de 2 copii), prin intervenția nemijlocită asupra acestora, prin evaluare, consiliere vocaţională, formare profesională şi mediere directă în vederea angajării. De asemenea, în cadrul proiectului sunt implementate şi activităţi de informare, promovare şi sensibilizare comunitară cu privire la nevoile şi specificul categoriilor vulnerabile vizate de proiect (campanii de promovare a voluntariatului în procesul de incluziune pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile, campanii şi grupuri de lucru adresate angajatorilor, angajaţilor şi membrilor comunităţii, pentru schimbarea mentalităţii privind necesitatea şi oportunitatea integrării profesionale a persoanelor din categorii vulnerabile). Mai multe informaţii despre proiect puteţi găsi pe site-ul solidar.dpcialomita.ro.
Pentru informaţii suplimentare:
Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Ialomiţa
Adresa: Str. Ct. D.Gherea nr.1, Slobozia, jud. Ialomita
Tel. : 0243/231 088; 0243/216 657; 0243/206101, Fax: 0243/233407
Persoana de contact: manager de proiect Marcu Paul
Asociația Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale (CRIPS) București
Adresa: Bd. Maresal Averescu nr. 17, Complexul de Servicii Sociale „Sf. Ecaterina”, corp F, etaj.2
Tel.: 031/4022795
Persoana de contact: expert implementare Turcu Mirela