Direcția generală îndeplinește următoarele atribuții principale în domeniul persoanelor adulte:
a) în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice:
1. asigură măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenţei domestice şi agresorilor familiali;
2. monitorizează măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenţei domestice şi agresorilor familiali;
3. monitorizează cazurile de violenţă domestică din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează;
4. identifică situaţii de risc pentru părţile implicate în situaţii de violenţă domestică şi îndrumă părţile către servicii de specialitate / mediere;
b) în domeniul persoanelor adulte cu dizabilități:
1. promovează și asigură respectarea drepturilor persoanelor adulte cu dizabilități, în conformitate cu Legea nr. 448 din 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
2. asigură organizarea, administrarea și finanțarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități, în condițiile legii, în baza strategiilor județene anuale, pe termen mediu și lung, de restructurare, organizare și dezvoltare a sistemului de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități;
3. acționează pentru promovarea alternativelor la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități;
4. asigură evaluarea nevoilor individuale ale persoanei cu dizabilități, propune încadrarea în grad de handicap, respectiv menținerea în grad de handicap a unei persoane, precum și programul individual de reabilitare și integrare socială a acesteia, avizează planul individual de servicii al persoanei cu handicap întocmit la nevoie de managerul de caz, recomandă măsurile de protecție a adultului cu handicap, evaluează îndeplinirea condițiilor necesare pentru atestare ca asistent personal profesionist, prin serviciul de evaluare complexă, și monitorizează activitatea acestuia;
5. asigură secretariatul și condițiile de funcționare ale comisiei de evaluare și încadrare în grad de handicap, prevăzute de lege;
6. respectă opțiunea referitoare la asistent personal sau indemnizație, exprimată în scris, emite acordul în acest sens și îl comunică angajatorului, în termenul prevăzut de lege;
7. ia măsurile necesare pentru planificarea și asigurarea continuității serviciilor acordate tânărului cu dizabilități la trecere din sistemul de protecție a copilului în sistemul de protecție a adultului cu dizabilități, în baza nevoilor individuale identificate ale acestuia;
8. asigură pregătirea tânărului pentru viața adultă și pentru viața independentă;
9. identifică, evaluează și pregătește persoane care pot deveni asistenți personali profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de munca și asigură formarea continuă de asistenți personali profesioniști atestați; evaluează și monitorizează activitatea acestora.
c) în domeniul protecției persoanelor vârstnice și a altor persoane adulte aflate în situații de dificultate:
1. completează evaluarea situației socioeconomice a persoanei adulte aflate în nevoie, a nevoilor și resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informații și servicii adecvate în vederea refacerii și dezvoltării capacităților individuale și ale celor familiale necesare pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate, după epuizarea măsurilor prevăzute în planul individualizat privind măsurile de asistență socială;
2. depune diligențe pentru clarificarea situației juridice a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a nașterii acesteia;
3. verifică și reevaluează trimestrial și ori de câte ori este cazul modul de îngrijire a persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistență socială într-o instituție, în vederea menținerii, modificării sau revocării măsurii stabilite;
4. asigură măsurile necesare pentru protecția în regim de urgență a persoanei adulte aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea și asigurarea funcționării în structura proprie a unor centre specializate;
5. depune diligențele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform planului individualizat privind măsurile de asistență socială;
Servicii acordate persoanelor adulte și vârstnice:
- Serviciul de Asistenţă Socială pentru Persoane Adulte
- Serviciul de Evaluare şi Asistenţă Socială pentru Persoanele cu Handicap
- Serviciul pentru Sprijinirea victimelor infracțiunilor
- Centrul Social de Urgenţă pentru Persoanele fără Adăpost
- Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Victimele Violenţei în Familie Slobozia
- Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Slobozia
- Centrul de Servicii de Recuperare Neuro-motorie Slobozia
- Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu “ing. Vadim Rusu”
- Centrul pentru Persoane Vârstnice Fierbinţi
- Centrul de Protecţie Temporară pentru Tinerii care nu mai sunt Instituţionalizaţi Fierbinţi
- Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice Slobozia
- Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Movila
- Centrul de Abilitarte și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Kalina, Maria și Vlăduț” Slobozia
- Locuință Protejată pentru Victimele Violenței Domestice Slobozia