Anunţ – selectarea de parteneri entităţi private în vederea aplicării în cadrul Programul RO10 “Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale”, finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (Granturile SEE) 2009 – 2014, Operator de Program – Fondul Roman de Dezvoltare Socială (FRDS).
17.04.2014
ANUNȚ
privind selectarea de parteneri entităţi private în vederea aplicării în cadrul Programul RO10 “Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale
Apelul de propuneri de proiecte “ COERENT”
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009 – 2014 şi Mecanismului Financiar Norvegian 2009 -2014 şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009 – 2014 şi Mecanismului Financiar Norvegian 2009 -2014 aprobate prin Ordinul nr.1683/659 al viceprim-ministrului, ministrului finanţelor publice, al ministrului delegat pentru buget şi al ministrului fondurilor europene
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa anunţă deschiderea selecţiei de parteneri entităţi private în vederea aplicării în cadrul Apelului pentru propuneri de proiecte “ COERENT”, din cadrul Programului RO10 “Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale”
Sunt aşteptate propuneri de parteneriate care să vizeze reducerea inegalităţilor şi îmbunătăţirea măsurilor de combatere a discriminării grupurilor vulnerabile vulnerabile la excluziune socială şi economică, măsuri iniţiate, în colaborare, de autorităţi locale şi regionale, împreună cu actori din mediul privat şi din societatea civilă
Activităţile care vor face obiectul proiectului dezvoltat în parteneriat sunt:
- Înfiinţarea unei reţele judeţene VIP – Voluntariat-Iniţiative-Profesionalism pentru integrarea şcolară şi socială a copiilor;
- Formarea educatorilor din cadrul serviciilor de protecţie a copilului;
- Formarea cadrelor didactice în vederea facilitării integrării copiilor proveniţi din grupuri vulnerabile;
- Organizarea unor seminarii pentru formarea factorilor de decizie din cadrul primăriilor în domeniul accesării de fonduri externe nerambursabile;
- Elaborarea unui Plan Judeţean de Acţiune pentru îmbunătăţirea accesului la educaţie al copiilor din grupuri vulnerabile;
- Constituirea unor echipe mobile pentru mobilizarea factorilor de la nivel local în vederea integrării şcolare şi sociale a copiilor din grupuri vulnerabile;
- Elaborarea unor ghiduri metodologice pentru educatorii din sistemul de protecţie a copilului
- Sesiuni de formare pentru persoanele cu atribuţii în asistenta socială din cadrul primăriilor, pentru mediatorii şcolari şi sociali;
Profilul partenerilor
Sunt aşteptate propuneri din partea ONG-urilor cu experienţă relevantă în domeniul proiectului care respectă următoarele condiţii de eligibilitate:
- este o organizaţie non-profit înfiinţată în România, organizată şi gestionată conform legislaţiei româneşti privind organizaţiile non-guvernamentale;
- are capacitatea, potrivit statutului său, de a acţiona în domeniul serviciilor abordate de proiect;
- are o experienţă relevantă în furnizarea de servicii pentru beneficiari în domeniul abordat de proiect (ONG-ul a gestionat, în calitate de aplicant, cel puţin două proiecte relevante în acest domeniu, în ultimii cinci ani);
- dovedeşte bonitatea profesională şi morală a membrilor săi (persoanele implicate nu au fost condamnate pentru crime şi delicte: contra intereselor publice, legate de conduită profesională, contra intereselor financiare ale comunităţilor europene etc.).
Durata proiectului va fi de maxim 20 de luni, iar în selecţia partenerilor se va avea în vedere capacitatea entităţilor private interesate să se implice ca parteneri în acest proiect de a susţine activităţile pentru care DGASPC Ialomiţa nu dispune de resursele necesare.