Conform art. 6, alin.3, lit. a, b, c și d din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 14 mai 2020, privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative: ”(3) Valabilitatea următoarelor documente se menține pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea stării de urgență:
a) certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap eliberate de comisia pentru protecția copilului;
b) certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap;
c) atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului;
d) atestatele de persoană sau familie aptă să adopte eliberate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului.”